duminică, 8 septembrie 2013

AFLĂ ce obiecte îţi poartă noroc, în funcţie de zodie

Superstiţioşii ştiu că nu doar cifrele pot influenţa destinul, dar şi obiectele care ne înconjoară. Dacă te numeri printre cei pe care norocul i-a cam ocolit în ultima perioadă, poate că ai nevoie de un talisman care să-l aducă înapoi.Iată ce obiecte îţi poartă noroc, în dependenţă de zodia în care te-ai născut:
Berbec
Eşti un semn de foc, ceea ce înseamnă că îţi poartă noroc culorile aprinse – roşu, portocaliu – şi simboluri precum steaua, luna, soarele. Pentru femei, sunt norocoase bijuteriile cu rubine. Dacă eşti pasionată de Feng Shui, încearcă să porţi la tine simbolul Dorje – simbolul budist al tunetului.
Taur

Zodia ta este guvernată de Venus, iar metalul favorit al zeiţei cu acelaşi nume era cuprul. Îţi poartă noroc accesoriile din cupru, dar orice bijuterie din metal cu pietre îţi poate aduce bogaţie, sănătate şi dragoste. În general, poartă elemente care provin din pământ, pentru că eşti un semn de pământ. Pentru a atrage norocul în casă, agaţă deasupra uşii o potcoavă de fier.
Gemeni
Fiind un semn de aer, ţi se potrivesc fluturii, libelulele sau păsările.
Aceste simboluri „înaripate” îţi aduc popularitate, creativitate, imaginaţie şi libertate. Ca să fii mai comunucativ şi mai creativ, ţine în casă sau pe birou o pană de pasăre. Ca să alungi ghinionul, e bine să ai mereu la tine o oglindă.
Rac
Elementul tău este apa, deci îţi poartă noroc peştii, delfinii, steluţele de mare sau alte simboluri care au de a face cu apa. Ca să atragi fericirea în dragoste, poartă scoici sau perle. Iar pentru noroc în carieră ai nevoie de o bjiuterie din argint, în formă de lună.

Leu
Soarele, luna şi stelele sunt cele mai norocoase simboluri. Dar fiind un semn de foc, e mai bine să ai la tine bijuterii din aur sub formă de flăcări sau soare. Te ajută şi simbolurile în formă de pisică,
mai ales în carieră. Ai nevoie de talismane norocoase în special atunci când pleci la drumuri lungi, pentru că nu eşti cea mai prudentă persoană.
Fecioară
Ca semn de pământ, cele mai bune talismane sunt pietrele naturale, în special cele cu găuri rotunde în ele. De asemenea, îţi aduc noroc elementele care simbolizează Terra, fie ele bijuterii sau obiecte de decor interior. Pentru prosperitate, poartă la tine obiecte în formă de fructe: mere, prune, piersici.
Balanţă
Ca şi celelalte semne de aer, ai nevoie de talismane care reprezintă păsări. Pentru succes în afaceri, ţine la tine un simbol în formă de şoim. Pasărea colibri te ajută să urci pe scara socială, iar rândunica îţi poartă noroc în dragoste, ca şi simbolul unui Cupidon înaripat. Ca să treci cu bine peste orice provocare, nu strică să ai la tine un ametist.
Scorpion
Eşti semn de apă şi îţi poartă noroc simbolul Lunii. Aceasta, ca şi apa, reprezintă subconştientul care îţi poate transmite mesaje importante dacă ştii să-l asculţi. Bijuteriile de argint în formă de stea îţi aduc noroc în viaţa profesională, iar pentru a avea succes la sexul opus, ai nevoie de simbouri precum şarpele sau mărul.
Săgetător
Ca şi alte semne de foc, ai nevoie de reprezentări ale stelelor şi soarelui. Îţi aduc noroc şi simbolurile zodiei tale, arcul şi săgeata. Dacă porţi la gât o inimă străpunsă de o săgeată, ai şanse mai mari să-ţi găseşti jumătatea. Iar pentru fericire în relaţia de cuplu, poartă bijuterii din sidef.

Capricorn
Ca semn de pământ, e bine să ţii la tine o piatră, fie ea preţioasă sau nu. Cel mai potrivit pentru tine este cuarţul roz, care te ajută să-ţi păstrezi concentrarea necesară pentru atingerea scopurilor. Ametistul te ajută să eviţi capcanele în afaceri şi în dragoste, iar dacă vrei să atragi banii, ai nevoie de o bucată de mică (aurul nebunilor).
Vărsător
Creaturile înaripate aduc noroc tuturor semnelor de aer, inclusiv Vărsătorului. Ca să te fereşti de accidente, ţine la tine o buburuză. Pentru mai multă creativitate ai nevoie de o libelulă, iar ca să eviţi problemele finaciare, bazează-te pe reprezentări ale albinei.
Peşti
Elementul care gubernează zodia ta este apa, aşa că îţi poartă noroc simboluri precum marea, râul, cascada, valurile. Dintre metale, alege argintul, iar în ce priveşte pietrele, e bine să ai la tine un smarald. Foarte norocos pentru tine este şi tridentul zeului Neptun. Ca să fii mai comunicativă şi să ai noroc în dragoste, poartă la gât un delfin din argint.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu